Arhive pe categorii: Others

New movie this weekend!

Standard

Mi-am comandat un film nou :). Pentru maine dimineata, relaxare in weekend, cu pu-erh in loc de popcorn.

PS. Desi nu l-am vazut inca, filmul e genial.

Anunțuri

„De ce bei ceai?”

Standard

Cand cineva aude ca beau ceai, se uita la mine ca si cum as fi de pe-o alta planeta. Altii automat se gandesc ca-s bolnav. Multi ma intreaba de ce beau ceai, desi isi dau singuri raspunsul inainte sa zic eu ceva. Multa vreme m-am gandit sa-mi pregatesc un raspuns formal standard, evaziv. Apoi m-am lasat pagubas.

De cand am blog-ul insa, aud altfel intrebarea asta. Sau altii o fac sa se auda altfel. Deci, de ce beau ceai?

La inceput, din nevoia de schimbare si pentru sanatate. Am avut o perioada cand beam foarte mult suc, cam 2-3 litri pe zi, ba uneori in lipsa lui nici nu simteam nevoia sa mananc. Pentru ca nu ma incanta ideea de elefant obez si pentru ca nu credeam in „de maine nu mai fac X”, am zis sa inlocuiesc sucul cu ceaiul. Stiam per total ca ceaiul verde e bun, dar nu stiam cat si de ce, pe moment era mai mult decat suficient ca renuntam la putin din tampeniile pe care le consumam.

Apoi din curiozitate si pentru ca incepuse sa-mi placa. Diferite tipuri de ceaiuri, multe tipuri ceainice, ceremonia, incercatul si experienta, posibilitatile. Foarte multi cand vor sa inceapa (sau sa invete) ceva nou, constient sau nu, isi „propun” 95% teorie si 5% practica. Pe masura ce parcurg teoria sunt poate prea obositi, plictisiti sau descurajati sa continue cu practica. Iar rezultatul trebuie sa fie exact celalalt, 95% practica si restul teorie. Mi-am propus si am inceput sa beau ceai, in fiecare zi, fara sa fiu preocupat de forma, de „ce se spune”, de „cum se face”. Stiam ca in timp, tehnica si teoria vor veni.

Intr-un final am descoperit altceva, ceva ce imi lipsea, poate cel mai important. Cat timp pe zi iei o pauza de la tot ce te consuma, de la tot ce iti face rau, de la toate lucrurile pe care le faci pentru altii, si incerci sa stai doar cu tine, pentru tine? Am descoperit odata cu ceaiul si o alta lume in care e liniste, in care totul e armonios, in care incepi sa vezi incet cine esti si ce te inconjoara, si nu mai esti tu si ceaiul, apa, ceainicul, esti tu cu ceaiul, apa, ceainicul… Uiti de multe iar atentia ti-e acolo, cum fierbe apa si ce zgomot face, cum miros frunzele, ce culoare are infuzia, ce gust are ceaiul. 10 minute, o ora, doua, esti acolo si bei ceai. Atat si nimic mai mult.

Acum, incerc sa fac urmatorul pas, sa invat. Am uneltele necesare, acum vreau sa invat, sa studiez, sa ma documentez, sa citesc. Sa pun la indoiala orice teorie, sa experimentez, sa inteleg. Doua ceaiuri nu vor fi la fel, chiar daca e aceeasi apa, acelasi ceainic, aceeasi ceasca, aceeasi turta de ceai. Ceaiul de ieri nu e la fel ca cel de azi, nu e doar diferit, e mai bun sau mai rau. Tu nu poti ramane la acelasi nivel, vei merge ori in sus, ori in jos.

Lost & found

Standard

Este cunoscut faptul ca pu-erh-ul inca se produce traditional, iar o multime de oameni participa la diferitele etape ale productiei, de la culegere pana la ambalarea finala a turtei.

Este la fel de cunoscut faptul ca, de multe ori, in turtele de pu-erh, se mai gasesc si… alte chestii in afara de pu-erh. Firele de par cu siguranta ocupa primul loc in top, dar am auzit de cazuri in care s-au gasit gandacei, bucatele de metal sau mucuri de tigara.

Eu momentan pot sa le multumesc celor de la Yong Pin Hao doar pentru bobul de porumb si cojile de seminte gasite azi cand spargeam o turta 🙂